E orașul nostru următoarea Capitală a Tineretului din România?
Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Arad, alături de Ministerul Tineretului și Sportului, susține Capitala Tineretului din România, cel mai ambițios program național destinat tinerilor, care pune accent pe dezvoltarea ecosistemelor de tineret urbane, în mod special. Până pe 8 august, toate localitățile de rangul 0, I, II sau III (municipii și orașe) interesate să candideze pentru titlul de Capitala Tineretului din România, ediția 2023 (1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2023) pot să o facă online pe platforma selecție.capitalatineretului.ro
Orașul câștigător va beneficia de un premiu financiar în valoare de 50.000 euro din partea Băncii Comerciale Române. Titlul va oferi și oportunitatea de a atrage alte surse de finanțare din diferite surse publice și private și deținătorul său va beneficia de asemenea de posibilitatea de a găzdui diferite evenimente de rang național organizate de instituții publice și rețele de tineret din România. De asemenea, orașul are dreptul de a găzdui Summitul Tinerilor, cel mai important eveniment de celebrare, dezbatere și decizie al mișcării de tineret din România și va găzdui ediția din 2023 a Galei Tineretului din România.
Mai multe detalii aici: https://capitalatineretului.ro/aplica