Toate activitățile sportive din România vor fi interzise dacă implică participarea a mai mult de 1000 de persoane
În urma creșterii numărului de cazuri confirmate de COVID – 19 (coronavirus) înregistrate în România în ultimele zile, Ministerul Sănătății a emis un comunicat de presă prin care se anunță oficial o serie de măsuri ce vor fi puse în aplicare la nivel național. Aceste măsuri afectează și competițiile sportive din România, mai ales meciurile de campionat și cele internaționale care vor avea loc în perioada următoare.
Astfel, toate activitățile din România vor fi interzise dacă implică participarea a mai mult de 1000 de persoane, iar evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcțiile de Sănătate Publice locale.
Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.
„Decizia luată azi cu privire la adunările publice cu peste 1000 de participanți este o măsură de precauție și prevenție. Este mai bine să acționăm ferm acum pentru a nu permite o extindere a numărului de infecții. Este, într-adevăr, un sacrificiu pentru unele activități sportive, dar este un sacrificiu mic în folosul sănătății publice, pentru o perioadă limitată.
Ministerul Tineretului și Sportului nu este organizator de competiții, însă ne ocupăm să transmitem toate informațiile și procedurile aprobate astăzi către federații, cluburi și opinia publică, pentru ca toți să știe ce au de făcut. Sportul merge înainte. Competițiile se pot desfășura în continuare având doar această limitare de număr de participanți și o grijă sporită. Le recomandăm organizatorilor de evenimente să se consulte și cu autoritățile locale pentru a lua cele mai bune decizii. Hotărârile de astăzi privesc doar evenimentele și activitățile din luna martie. În acest moment nu au fost luate în discuție competițiile majore pe care România le va organiza la vară”, a declarat Ionuț Stroe, ministrul tineretului și sportului.